Apreciem că este de notorietate în lumea juridică faptul că există anumite persoane care nu pot fi ascultate ca martor într-o anumită cauză penală, precum și persoane care au dreptul de a refuza să dea declarații în calitate de martor[1].
Dintre persoanele care nu pot fi ascultate ca martor, amintim: părțile și subiecții procesuali principali[2]; persoanele incapabile să relateze în mod conștient fapte și împrejurări de fapt conforme cu realitatea[3]; persoanele care au obligația păstrării secretului profesional ori a confidențialității conform legii[4].
În cele de mai jos, ne vom referi, însă, la categoria acelor persoane care au dreptul de a refuza să dea declarații în calitate de martor, ca urmare a calității lor de rudă foarte apropiată a suspectului sau inculpatului, precum și a calității de soț (așa cum este prevăzut de legislația actuală, pe care o considerăm însă ușor deficitară). Mai exact, conform art. 117 alin. (1) C. pr. pen., persoanele care pot refuza să fie audiate ca martori într-o anumită cauză penală (fiind un drept al lor), sunt:
a) soțul, ascendenții și descendenții în linie directă, precum și frații și surorile suspectului sau inculpatului;
b) persoanele care au avut calitatea de soț al suspectului sau inculpatului.
Decizia legiuitorului este firească, având în vedere relațiile dintre persoanele respective, precum și sentimentele de afecțiune existente. Cu toate acestea, chiar dacă suntem de acord cu textul de lege invocat mai sus și înțelegem justificarea acestuia, observăm că legiuitorul a uitat să menționeze persoanele care se află în relații de concubinaj cu suspectul ori inculpatul, precum și în orice altă relație care ar avea legătură cu concubinajul.
Astfel, suntem convinși că un martor aflat în relație de concubinaj cu suspectul ori inculpatul are un interes real și actual de a refuza să dea o declarație în cauză, spre comparație de martorul care a avut calitatea de soț, la un moment dat. De asemenea, pot fi imaginate și situații în care martorii care au avut calitatea de concubin al suspectului sau inculpatului exprimă aceleași sentimente de afecțiune, precum un martor care a avutcalitatea de soț.
Cu privire la această omisiune a legiuitorului, putem observa și definiția expresiei ”membru de familie”, oferită de Codul penal prin art. 177 alin. (1): ”c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc”. Prin urmare, art. 117 alin. (1) C. pr. pen. ar fi putut avea chiar următoarea formulare: ”(1) Au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor persoanele care sunt sau care au fost membru de familie a suspectului sau inculpatului, în acord cu prevederile art. 177 C.pen.”.
Nu în ultimul rând, cu titlu de comparație, facem trimitere și la dispozițiile procesuale civile care reglementează interdicția ca anumite persoane să fie ascultate ca martor, cu excepția situației în care părțile convin, expres sau tacit, ca aceste persoane să fie audiate. Așadar, art. 315 C. pr. civ. menționează că nu pot fi ascultate ca martori, dacă nu există acordul părților următoarele persoane:
1. rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;
2. soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul;
3. cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi.
E adevărat că în procesul civil, având în vedere interesul privat al acestuia, decizia este lăsată la latitudinea părților. Cu toate acestea, nu putem să nu remarcăm această reglementare oferită de art. 315 C. pr. civ. care oferă un exemplu de urmat și pentru art. 117 alin. (1) C. pr. pen., iar formularea ar putea să fie preluată mot-a-mot.
În cazul în care s-ar considera că există o diferență între importanța mărturiei oferite de o persoană într-un proces penal față de mărturia oferită într-un proces civil, amintim faptul că art. 273 C.pen. definește mărturia mincinoasă ca fiind fapta martorului care face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat într-o cauză penală, civilă sau în orice alte procedură în care se ascultă martori.
În concluzie, apreciem că prevederile art. 117 alin. (1) C. pr. pen. ar trebui să fie modificate, astfel încât să respecte relația și sentimentele de afecțiune existente între persoanele care trăiesc în concubinaj. Cât privește aspectele practice ce țin de audierea acestor persoane, în calitate de martori, considerăm că organele de urmărire penală, precum și instanțele, pot înțelege că sunt situații în care o relație de concubinaj este mai puternică decât o relație de rudenie sau chiar de căsnicie. De aceea, având în vedere că actualul Cod penal consideră că persoanele aflate în relații de concubinaj sunt ”membri de familie”, precum și dispozițiile art. 2 alin. (2) C. pr. civ.[5], apreciem că și aceste persoane au dreptul legal de a refuza să dea declarații în calitate de martor, chiar dacă art. 117 alin. (1) C. pr. pen. nu prevede în mod expres acest drept, la acest moment.
(articol publicat și pe site-ul Juridice.ro)
[1]. I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ed. Universul Juridic, București 2014, op. cit., pp. 457–465.
[2]. A se vedea art. 115 alin. (1) C. pr. pen.
[3]. A se vedea art. 115 alin. (2) C. pr. pen.
[4]. A se vedea art. 116 alin. (3) C. pr. pen.; art. 306 alin. (6) C. pr. pen.
[5]. Art. 2: Aplicabilitatea generală a Codului de procedură civilă.
(1) Dispoziţiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilă.
(2) De asemenea, dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare.